Depresia. Un cuvânt care a ajuns să fie folosit zilele acestea cu prea multă ușurință. Un cuvânt prin care am ajuns să descriem „o zi proastă”, „o pasă proastă”, „o lipsă de chef”. Au intrat în vocabularul uzual expresii precum „simt că fac depresie, pentru că am atât de mult de muncă”, „comportamentul lui X mă bagă în depresie”, „dacă mai aud o dată acest lucru, mă apucă depresia”, etc. etc. Cei care se luptă cu depresia știu însă că aceasta este mai mult decât un cuvânt, mai mult decât o zi proastă și mult mai mult decât o pasă proastă. Cei care se luptă cu depresia nu folosesc atât de ușor acest cuvânt. Ei știu și simt cu întreaga lor ființă că depresia este mult mai mult de atât.
Depresia acaparează subtil viața persoanei în suferință, se insinuează tăcut în toate aspectele vieții, până în punctul în care persoana aflată în suferință nu mai poate spune cum a început totul. Depresia este insinuantă, se târăște și construiește subtil ziduri. Ziduri între persoana aflată în suferință și ceilalți. Ziduri între suferință și speranță. Ziduri între stima de sine și inutilitate. Inițial, schimbările pot fi mici. O lipsă de chef, o stare proastă. O renunțare. O zi mai proastă. Și apoi încă o zi mai proastă. O insinuare subtilă și perversă care poate trece nesesizată. O cărămidă de lipsă de plăcere, o cărămidă de vinovăție, încă una de inutilitate și încă una de lipsă de speranță. Și zidul crește. Și, apoi, brusc, întreaga viață a persoanei aflate în suferință ajunge să fie acoperită de un nor negru. Și neagră devine, brusc, viziunea asupra propriei persoane, asupra lumii și asupra viitorului.
Depresie este atunci când totul se simte prea greu. Când te simți atât de jos, încât lucrurile care înainte îți stârneau pasiune sau plăcere, ajung să nu mai prezinte niciun interes. Ajungi să te întrebi: Oare chiar mi-a plăcut să fac asta? Oare chiar am simțit vreodată plăcere?. Ajungi să te întrebi ce au alți oameni și ce îți lipsește ție de nu poți fi „la fel”. Începe să devină din ce în ce mai greu să te dai jos din pat dimineața. Ajungi să tragi de tine în fiecare zi. Un simplu duș devine un efort colosal. O simplă ieșire la cumpărături devine o corvoadă care te epuizează. Ești obosit și, cu toate acestea, nu poți să dormi. Ajungi atât de jos încât speranța că vreodată te vei simți altfel sau amintirile despre viața dinainte de depresie dispar complet. Nu mai există nici înainte, nici înapoi. Există doar suferință. Efortul de a face lucruri minore, banale, devine aproape imposibil de dus. Presiunea de a face ceva, orice, pentru a ieși din această stare crește invers proporțional cu neputința. Și toată aceasta combinație „hrănește” depresia care acaparează tot. Oamenii îți spun, de obicei, că ar trebui să vorbești cu cineva, să faci ceva, dar cum să exprimi în cuvinte ceva ce nici tu nu poți înțelege? Cum să explici cuiva că vrei să trăiești, dar nu știi cum? Cum să explici că ceea ce trăiești nu este o opțiune, că depresia te controlează pe tine și nu invers?
Depresia este, inițial, o reacție. O reacție la o viață pe care nu ți-ai imaginat-o așa. O reacție la o situație stresantă sau la o aparentă incapacitate de a schimba situația în care te afli. Este o neacceptare a lucrurilor, așa cum au ajuns să fie. O lipsă a grijii de sine. O reacție la, poate, prea multă grijă pentru alții. O reacție la o furie adânc înrădăcinată sau nedreptate trăită. O reacție la tristețe și regret. Vinovăție. Puțin din toate și mult mai mult de atât. De cele mai multe ori persoana acaparată de depresie nu mai poate spune motivul pentru care suferința a pus stăpânire pe ea. Insinuarea depresiei s-a făcut atât de subtil și tăcut, într-un mod pervers, încât motivele, începuturile devin greu de depistat.
Cine citește aceste rânduri și se regăsește în descriere știe că nu sunt de niciun folos îndemnurile și încurajările de genul:„Hai că poți!”, „Încearcă să îți revii!”, „Lasă că ieși tu din asta, adună-te și mergi mai departe!”. Îndemnurile de acest gen, oricât de pline de bune intenții ar fi, nu vor face decât să sporească frustrarea generată de neputință și să hrănească și mai mult depresia. Ce poate fi mai frustrant decât să ți se spună că poți, când tu simți prin toți porii ființei tale că cel mai mic efort este o cruntă durere, că totul e inutil, că nimic nu are sens?
Oricât de greu ar părea și oricât de inutil- din cauza gândurilor depresive care dărâmă orice speranță-, soluția pentru ieșirea din suferință este apelarea la ajutor specializat. Una dintre cele mai mari provocări în fața depresiei este să te lași să fii ajutat, să crezi că poți fi ajutat, să ai încredere că cineva va putea sta alături de tine și de suferința ta până când, la capătul întunericului, se va ivi o rază de speranță.
Cere ajutor! Nu ești singur!
Comments