top of page

Ce facem cu emoțiile „negative”. Luptăm, evităm sau acceptăm?

Psiholog Elisa Bouleanu


Lista celor nouă emoții umane principale, de la care provin, prin combinație, toate celelalte emoții cuprinde : frica, furie, șoc, dezgust, tristețe, vinovăție, iubire, bucurie, curiozitate. Majoritatea oamenilor au tendința de a aprecia imediat primele șase emoții ca fiind „negative” și ultimele 3 ca fiind pozitive. De ce se întâmplă acest lucru? Russ Harris , autorul cărții „Capcana fericirii” spune că felul în care catalogăm emoțiile ni se trage de la poveștile cărora le dăm crezare cu privire la emoții.

Harris redă câteva exemple de povești pe care le-am auzit despre emoții:

· Furia, vinovăția, rușinea, frica, tristețea, stânjeneala și anxietatea sunt emoții negative.

· Emoțiile negative sunt rele, sunt periculoase , iraționale și indică slăbiciunea celui care le simte.

· Emoțiile negative îmi spun că ceva este în neregulă cu mine.

· Oamenii ar trebui să ascundă ceea ce simt.

· Dacă am emoții puternice înseamnă că am pierdut controlul.

· Femeile nu ar trebui să fie mânioase.

· Bărbaților nu ar trebuie să le fie frică.

· Trebuie să îmi controlez emoțiile.

Felul în care ne raportăm la emoții, odată ajunși la vârsta adultă, a fost „programat” din copilărie. Dacă în familia dumneavoastră emoțiile pozitive au fost exprimate fără constrângeri, dar cele „negative” au fost tratate cu rezervă, atunci, probabil, ați învățat destul de repede că cele negative sunt de evitat. Dacă emoțiile erau ascunse sau înăbușite, atunci ați învățat să le stăpâniți (evident, cu un preț). Dacă părinții v-au spus că e sănătos să ne exprimăm furia, ați învățat că e bine să vă exprimați furia. Dacă vreunul dintre părinți v-a speriat cu manifestările sale în timpul furiei, atunci ați concluzionat, probabil, că a fi furios e ceva rău. Exemplele de acest gen ar putea continua.

Atitudinea primilor îngrijitori față de emoțiile exprimate de copilul care ați fost a contat, de asemenea, la formarea unor credințe. „Nu plânge, că ești băiat mare!”, „Să nu îți fie frică, trebuie să fii curajos!”, „Nu te supăra că îți dau eu motiv să te superi” sunt doar câteva dintre replicile auzite de mulți copii, replici care au contribuit, în timp, la formarea credințelor despre frică, tristețe, furie etc.



Lupta cu emoțiile sau evitarea lor sporește suferința

Dincolo de credințele despre emoții pe care le-am primit în mediul familial, un alt motiv pentru care avem tendința de a cataloga emoțiile în „rele” sau „bune” sau în „pozitive”/„negative” este că, atunci când le trăim, nu avem senzații plăcute, ci unele chiar dezagreabile în corp. Nu ne place frica și nici nodul din stomac sau tremuratul, tristețea și nici senzația de apăsare pe piept, vinovăția, dezgustul și senzațiile fiziologice aferente. În schimb, apreciem și ne plac alte emoții, cele catalogate drept„ bune” pentru că ne plac și senzațiile din corp.

Dacă din copilărie am plecat cu credințele enumerate mai sus, și anume că unele emoții sunt „rele” , ne-am trăit viețile încercând să scăpăm de ele. Cum? Luptând cu emoțiile sau evitându-le. Dacă fuzionăm cu poveștile (credințele) despre emoții percepem orice emoție „negativă” ca pe o amenințare. Și cum răspune creierul în fața unei amenințări? Activează reacția de luptă sau fugă. A lupta cu o emoție precum frica poate activa vocea critică a Minții care să ne apostrofeze că „nu trebuie să ne fie frică”, „că suntem defecți pentru că simțim frică”, ceea ce nu va face decât să sporească suferința. A evita emoția de tristețe și senzația aferentă poate să ne facă să ne refugiem în alcool, alte substanțe, mâncare în exces sau comportamente distructive. Pe termen lung, și evitarea emoțiilor va spori suferința.



Și totuși....ce facem cu emoțiile care nu ne plac?

Russ Harris face o analogie interesantă între emoțiile catalogate drept „negative” și o rudă îndepărtată care apare, pe neașteptate, la ușă. N-am întâlnit-o niciodată pe această rubedenie, dar am auzit o mulțime de povești despre ea în familie. Ni s-a spus că este rea, că este periculoasă, că nimeni nu o poate suporta, că singurele relații pe care le are sunt cu oamenii depravați sau defecți și că întotdeauna ajunge să le facă rău acestora, să îi rănească, să le distrugă viețile. Dacă într-adevăr am crede aceste povești, ce atitudine am avea față de această rudă. Ne-am dori să o vedem în casa noastră? Ne-am dori să ne fie în preajmă? Binențeles că nu. Am face orice să ne descotorosim de ea cât mai repede.

Dar dacă toate acele povești ar fi minciuni sau exagerări? Dacă această rudă a noastră ar fi de fapt doar o persoană plăcută care a căzut victima unor zvornuri malițioase? Singurul mod în care am putea afla adevărul ar fi să petrecem o vreme în compania ei și să încercăm să o cunoaștem mai bine. În definitiv, experiența directă este mult mai demnă de încredere decât toate relatările pe care le auzim.

Revenind la emoții, la fel stau lucrurile și când învățăm să gestionăm emoțiile dificile; este important să trăim experiența lor nemijlocită, să stabilim o legătură cu ele, decât să credem în mod automat poveștile, credințele înrădăcinate de la vârste fragede. Dacă vom face acest lucru, vom constata că acele emoții catalogate drept „negative” nu sunt nici pe departe atât de „rele” și nu există niciun pericol ca ele să ne facă vreun rău. Emoțiile „negative” nu sunt periculoase.

Emoțiile dificile devin cronice doar atunci când ne luptăm cu ele, spune Russ Harris. Atunci când ne întâmpinăm emoțiile acceptându-le, ele nu devin cronice și nu ne pot face rău.

Cum învățăm să acceptăm emoțiile „negative”

Una dintre cele mai eficiente tehnici prin care putem învăța să acceptăm emoțiile care nu ne plac a fost numită de Russ Harris - expansiune. Prin expansiune înțelegem că facem loc emoțiilor, chiar dacă nu ne plac, chiar dacă nu le dorim, să le lăsăm să fie. Dacă le oferim emoțiilor neplăcute suficient de mult spațiu, atunci ele nu mai creează o stare de tensiune.

Cei trei pași de bază pentru expansiune sunt: ne observăm emoțiile, respirăm calm, le lăsăm să vină și să plece.

Pasul 1.

Observați. (Ce simt și unde simt?)

Observați senzațiile fizice din corp. Timp de câteva secunde, explorați tot ceea ce simțiți din cap până în picioare. Observați care sunt senzațiile și unde sunt localizate. Cautați-o pe cea care va deranjează cel mai tare. Ar putea fi impresia unui nod în gât, a unui ghem în stomac, o apăsare în piept, etc. Dacă starea de disconfort e generalizată, alegeți o zonă unde se manifestă cel mai intens. Concentrați-vă atenția asupra acelei senzații. Cercetați-o cu luare-aminte, asemenea unui om de știință care a descoperit ceva nou și interesant. Examinați-o cu interes.

Cum se simte? Unde începe și unde se termină? Dacă ar fi să desenați o linie de demarcație în jurul acestei senzații, cum ar arăta conturul? O puteți localiza la suprafața corpului sau în interior? Cât de profund o puteți simți? Unde are cea mai mare intensitate? Se simte rece sau caldă? Este ușoară sau are greutate? Imobilă sau în mișcare? Dacă ar fi un obiect, cum ar arăta? Ce culoare ar avea? Cum ar mirosi? Solid sau lichid?

Pasul 2.

Respirați (Faceți loc emoției să fie acolo)

Respirați ghidat într-o direcție anume, ca și cum ați respira în jurul senzației asupra căreia vă concentrați și, prin respirație, îi creați spațiu interior. Puteți începe cu câteva respirații profunde- cu cât mai lent, cu atât mai bine-iar la finalul fiecăreia, să vă asigurați că ați golit în întregime spațiul din plămâni. Respirația profundă, calmă este importantă pentru a reduce nivelul de tensiune din corp. Nu va face să dispară senzațiile supărătoare, dar va crea un miez de calm în interiorul dumneavoastră. Este ca o ancoră de încredere în mijlocul unei furtuni emoționale: ancora nu va alunga furtuna, dar vă va ajuta să rămâneți nezdruncinat până la trecerea acesteia. Respirați profund și calm și imaginați-vă că respirați direct înspre senzația pe care o urmăriți. Simțiți cum respirația se mișcă lin prin zona aceea și în jur, ca și cum ați crea un spațiu imaginar interior pentru a-i face loc. Degajați un perimetru imaginar în jurul acestei senzații.

Pasul 3.

Îngăduiți (Permiteți să fie acolo emoția)

Chiar dacă nu vă place sau nu o doriți, îngăduiți senzației să fie prezentă. Cu alte cuvinte, lăsați-o în pace. Atunci când mintea dvs începe să facă diverse comentarii despre ce se întâmplă, mulțumiți-i și reveniți cu atenția cu blândețe la observarea senzației. Sigur că e dificil. Poate că veți simți un impuls puternic să alungați senzația. Dacă se întâmplă așa, conștientizați impulsul, fără a-i da curs. Reveniți asupra senzației și continuați să respirați, să îi faceți loc. Nu încercați să o îndepărtați sau să o schimbați. Dacă se transformă singură, atunci e în regulă. La fel și dacă nu se schimbă. Scopul nu este să o schimbați sau să o alungați. Scopul este să vă împăcați cu prezența ei, să o lăsați să existe, chiar dacă nu vă place sau nu o doriți. Continuați sa respirați, făcând loc imaginar senzației, până când începeți să nu mai aveți sentimentul că vă luptați cu propriile emoții.


Bibliografie

Russ Harris-Capcana fericirii



44 views0 comments

Comments


bottom of page