Ce este tulburarea de personalitate schizoidă

Tulburarea schizoidă de personalitate se caracterizează prin excentricitatea comportamentului dominat de retractilitate, detașare și indiferență față de realitatea înconjurătoare (Prelipceanu, 2018). Persoanele cu tulburare de personalitate schizoidă nu doresc și nici nu inițiază relații emoționale nici chiar cu membrii familiei. În situații sociale sunt retrase, evită contactul vizual și conversațiile spontane. Pentru o persoană din afară, schizoizii apar izolați, excentrici și singuratici. Nu pun accent pe aparența exterioară, pe felul în care se îmbracă sau arată, preferă hobby-uri singuratice precum jocul pe computer sau pescuitul. De cele mai multe ori, își aleg meserii care implică cât mai puțină interacțiune socială (paznici, matematicieni, informaticieni, filosofi, astronomi). Unele persoane cu acest tip de tulburare pot fi mai atașate de animale decât de oameni. La examenul clinic apar drept reci, rezervați, lipsiți de implicare în evenimentele cotidiene, distanți, calmi, tăcuți, nesociabili și izolați. Au o bogată lume interioară, cu fantezii, inclusiv fantezii sexuale, deși această activitate este redusă sau lipsește complet (Prelipceanu, 2018).

Tulburarea de personalitate schizoidă face parte din Clusterul A- ciudat și excentric, alături de tulburarea de personalitate paranoidă și tulburarea de personalitate schizotipală, potrivit DSM-IV (1994). Clusterul A cuprinde tulburări de personalitate care implică uzul fanteziei și proiecției, asociate cu o gândire psihotică, pacienții având o vulnerabilitate biologică pentru dezorganizarea cognitivă în condiții de stres.

DSM V (2013) prezintă următoarele criterii de diagnostic pentru tulburarea de personalitate schizoidă:

A. Un tipar pervaziv caracterizat prin lipsă de interes față de relațiile sociale și un registru restrâns de exprimare a emoțiilor în relațiile interpersonale care debutează în jurul vârstei de adult tânăr, se manifestă în diverse situații și îndeplinește patru (sau mai multe din următoarele criterii:

1. Nu își dorește și nici nu îi fac plăcere relațiile apropiate, nici măcar să facă parte dintr-o familie;

2. Aproape întotdeauna alege activitățile solitare;

3. Are un interes redus sau nu este interesat deloc de experiențe sexuale cu o altă persoană;

4. Există un număr restrâns de activități pe care le agreează sau niciuna;

5. Nu are alți prieteni apropiați sau confidenți cu excepția rudelor de gradul I;

6. Este indiferent la lauda sau la critica altora;

7. Apare ca o persoană rece, distantă emoțional, indiferentă și aplatizată afectiv.

B. Aceste manifestări nu apar exclusiv în cadrul schizofreniei, tulburării bipolare sau depresive cu simptome psihotice, altei tulburări psihotice sau tulburări din spectrul autismului și nu pot fi atribuite efectelor fiziologice ale unei alte afecțiuni medicale.

Există o serie de elemente asociate care susțin diagnosticul de tulburare de personalitate schizoidă. Indivizii cu tulburare de personalitate schizoidă își exprimă cu mare dificultate mânia, chiar și atunci când sunt provocați direct, ceea ce susține ideea că sunt lipsiți de emoții. Viața acestor persoane pare lipsită de direcție și, de multe ori, eșuează în atingerea scopurilor. Din cauza lipsei abilităților sociale și a dorinței de a avea relații, indivizii cu tulburare de personalitate schizoidă nu au prieteni, au puține relații de natură romantică și, în cele mai multe cazuri nu se căsătoresc. Din punct de vedere profesional acești indivizi se descurcă bine în activități solitare, dar nu se descurcă în activități profesionale care presupun implicare interpersonală.

Tulburarea de personalitate schizoidă poate deveni evidentă, pentru prima dată, în copilărie și adolescență când individul preferă singurătatea, are puține relații cu colegii, randament scăzut la școală. Este etichetat drept diferit și, de multe ori, face subiectul tachinării celorlalți.

Tulburarea de personalitate schizoidă poate fi recunoscută prin intermediul unor descriptori, caracteristici: stil versus tulburare, eveniment declanșator, stil comportamental, stil interpersonal, stil cognitiv, stil de atașament și criteriu optim de diagnostic (Sperry, 2016).

Stil versus tulburare de personalitate schizioidă

Există diferență între un stil de personalitate schizoid și o tulburare de personalitate schizioidă. Un stil de personalitate schizoid se caracterizează prin nevoia redusă de a fi în compania celorlalți, tendința de a fi independent, fără a avea nevoie de interacțiuni cu ceilalți pentru a se bucura de experiențele vieții. O persoană cu stil de personalitate schizoid este calmă, echilibrată, imperturbabilă, deloc motivată de nevoi sexuale și deloc influențată de laude sau critici. În cazul persoanelor cu tulburare de personalitate toate trăsăturile menționate mai sus sunt acutizate. Schizoidul nu își dorește relații și nu găsește plăcere în relații, alege aproape întotdeauna activitățile solitare. Rareori trăiește emoții puternice precum furia sau bucuria și nu este interesat de relații sexuale cu alte persoane. Este distant, rece, aplatizat emoțional și incapabil de a avea o mimică expresivă.

Eveniment declanșator. Evenimentul care declanșează răspunsul caracteristic dezadaptativ al specific tulburării de personalitate schizoidă ține de relații interpersonale apropiate.

Stil comportamental. Comportamentul persoanei cu tulburare de personalitate schizoidă poate fi descris drept letargic, neatent și rareori excentric. Sunt lipsite de spontaneitate atât în comportament, cât și în limbaj, au un discurs lent și monoton.

Stil interpersonal. Persoanele cu tulburare de personalitate schizioidă se simt bine singure și la distanță socială față de celelalte persoane. Astfel de indivizi sunt rezervați, retrași și nu găsesc plăcere în activitățile desfășurate în relație cu alți oameni. Pentru că nu se implică în activități de grup și ocolesc socializarea, astfel de indivizi sunt văzuți de societate drept ciudați sau inapți. Ceilalți îi percep drept „sloiuri de gheață”.

Stil cognitiv. Stilul de gândire și percepție al persoanelor cu tulburare de personalitate schizoidă este caracterizat ca fiind distras din punct de vedere cognitiv. Gândirea și comunicarea pot fi ușor deraiate prin distragere internă sau externă ( Sperry, 2016). Astfel de pacienți își organizează greu gândurile și se rătăcesc în informații irelevante. Au abilități reduse de introspecție și nu știu să recunoască aspectele importante ale relațiilor interpersonale.

Stil afectiv. Stilul afectiv al persoanelor cu tulburare de personalitate schizoidă este rece, lipsit de emoții și umor, distant. Sunt indiferenți la critici, dar și la laude și nu au capacitatea de a fi spontani.

Stilul de atașament. Stilul de atașament caracteristic persoanelor cu tulburare de personalitate schizoidă este caracterizat printr-un sentiment de sine pozitiv și valoros, și sentimente de desconsiderare la adresa celorlalți care sunt evaluați negativ. Acest lucru se manifestă prin neîncredere în persoanele din jur. Pentru că se consideră autosuficienți din punct de vedere emoțional, ei resping nevoia de prietenie și de apropiere de ceilalți.

Criteriul optim de diagnostic. Pentru tulburarea de personalitate schizoidă criteriul optim în diagnosticare s-a dovedit a fi: nu își dorește relații apropiate, nu îi fac plăcere relațiile, nici măcar să facă parte dintr-o familie ( Sperry, 2016).

Conceptualizări are tulburării de personalitate schizoidă

Conceptualizarea de caz psihodinamică. Potrivit abordării psihodinamice, lumea interioară a indivizilor cu tulburare de personalitate schizoidă este diferită de cea exterioară. În exterior, ei trec drept autosuficienți, asexuați, indiferenți, în timp ce, în interior, sunt neajutorați, sensibili, vulnerabili și foarte vigilenți. Diferența s-ar datora unui clivaj sau unei fragmentări a diferitelor reprezentări ale sinelui (Akhtar, 1987 apud Sperry, 2016). Se consideră că dificultatea schizoizilor de relaționare cu alte persoane proviune dintr-un deficit, un maternaj inadecvat. Dorința de izolare socială provine din convingerea că, dacă nu au reușit să beneficieze de îngrijirea adecvată din partea mamei ca sugari, nu pot încerca să primească resurse emoționale din partea celorlalți. Ei trăiesc toate relațiile ca fiind periculoase, de aici dorința de a le evita. O altă explicație pentru dorința de izolare socială, potrivit abordării psihodinamice, ar fi aceea că indivizii cu tulburare de personalitate schizoidă gestionează în acest mod anxietatea. Indivizii cu această tulburare de personalitate sunt distanți și reci, nu neapărat pentru că au intenții rele față de ceilalți, ci pentru a evita anxietatea. Ei folosesc mecanisme de apărare precum refularea, reprimarea, deplasarea, compensarea, izolarea afectului fantasmatic.

Conceptualizarea de caz cognitiv-comportamentală. Beck (apud Sperry, 2016) susține că indivizii cu tulburare de personalitate schizoidă au convingeri fundamentale, condiționale și caracteristice. Convingerile lor fundamentale sunt că sunt inadaptați, că relațiile necesită efort și nu merită să te străduiești pentru ele. Ei cred că sunt mai fericiți singuri. Credințele lor condiționale sunt că dacă se apropie prea mult de ceilalți, vor fi tachinați sau ceilalți se vor impune în fața lor și, din acest motiv, nu are niciun rost să intre în relații. Credințele lor instrumentale sunt să nu se implice, să refuze cerințele celorlalți. La baza tuturor acestor credințe se află convingerile lor despre sine și despre lume. Ei se percep pe sine ca fiind singuratici și excentrici care nu își găsesc locul. Ceilalți sunt văzuți intruzivi, ostili, exigenți. Astfel, strategia lor este să păstreze distanța față de ceilalți și să evite contactul. Pot accepta relații profesionale, însă evită intimitatea.

Conceptualizare de caz biosocială. Această abordare consideră că personalitatea schizoidă este formată dintr-o interacțiune a factorilor biogeni și de mediu. Din punct de vedere biologic, un sistem parasimpatic excesiv ar explica apatia, afectul aplatizat și reactivitatea redusă a persoanelor cu tulburare de personalitate schizoidă. Factorii de mediu se referă la indiferența parentală și tiparele de comunicare fragmentate. Familiile persoanelor schizoide sunt caracterizate printr-o atitudine de rezervă interpersonală, formalism, superficialitate, răceală. Tiparele de comunicare din aceste familii sunt confuze și favorizează neînțelegerea , frustrarea, lipsa toleranței și ostilitatea din partea celorlalți. Indivizii schizoizi sunt predispuși să se izoleze și au convingerea că ceilalți nu îi înțeleg. Tulburarea este perpetuată prin distanțare socială , întărirea izolării sociale la care, de multe ori, contribuie și atitudinea celorlalți care îi văd pe schizoizi drept ciudați.

Conceptualizare de caz integrativă. Din punct de vedere psihologic, indivizii cu tulburare de personalitate schizoidă se privesc pe ei înșiși, pe ceilalți, lumea și scopul vieții în termenii următoarelor teme : Sunt un inadaptat în viață, așa că nu am nevoie de nimeni. Sunt indiferent față de tot (tema prin care se percep pe sine); Viața e un loc dificil, iar relația cu ceilalți oameni poate fi dăunătoare (tema prin care percep viața și pe ceilalți). Cel mai întâlnit mecanism de apărare întâlnit la indivizii schizoizi este intelectualizarea. Din punct de vedere social, la acești indivizi se pot observa tipare previzibile de parentaj, caracterizat prin indiferență, reactivitate rigidă, lipsă de emoție. Crezându-se inadaptați ei evită activitatea socială.

Diagnostic diferențial

În diagnosticul diferențial al tulburării de personalitate schiozoidă sunt incluse următoarele tulburări: evitantă, schizotipală și dependentă. Cele mai frecvente tulburări de simptom care pot fi asociate cu această tulburare sunt tulburările bipolare, tulburarea de depersonalizare, tulburările schizofreniforme și schizofreniile dezorganizate sau catatonice. Și indivizii cu tulburare de personalitate obsesiv-compulsivă pot manifesta indiferența socială aparentă, care are mai degrabă legătură cu devotamentul față de muncă și disconfortul cauzat de emoții, însă aceștia își mențin capacitatea de a avea și menține relații apropiate.

Tulburarea de personalitate schizoidă poate fi diferențiată de tulburarea de personalitate schizotipală prin absența distorsiunilor cognitive și perceptive. Schizoizii se diferențiază de indivizii cu tulburare de personalitate paranoidă prin absența ideației paranoide și a caracterului suspicios. Izolarea socială care este specifică tulburării de personalitate schizoide este diferită de cea specifică tulburării de personalitate evitantă care poate fi atribuită fricii individului de a fi pus în dificultate, de a fi considerat inadecvat, precum și a anticipării că va fi respins.

Indivizii singuratici pot prezenta și ei trăsături de personalitate care pot fi considerate schizoide. Vorbim despre tulburare de personalitate schizoidă atunci când aceste trăsături sunt rigide și inadaptate și provoacă deteriorare funcțională semnificativă sau disconfort subiectiv.

Tratament și intervenții în tulburarea de personalitate schizoidă

Sunt puține situațiile în care indivizii cu tulburare de personalitate schizoidă se oferă voluntar pentru tratament, în cazul în care nu apare decompensarea. Ei acceptă tratament, mai degrabă, dacă un membru al familiei îl solicită. Scopul tratamentului este mai degrabă reducerea simptomelor, decât restructurarea personalității.

Pentru majoritatea pacienților schizoizi este indicată o formă de terapie individuală. Intervenția și tehnicile diferă în funcție de abordarea psihoterapeutică.

Abordările psihoterapiei psihodinamice. Sarcina psihoterapeutului constă, în esență, în a repara relațiile înghețate ale pacientului cu obiectul intern prin furnizarea unei experiențe emoționale corecte.Stilul de relaționare al indivizilor schizoizi rezultă din inadecvări în relațiile timpurii cu figurile parentale. Acesta este motivul pentru care astfel de indivizi își petrec viața distanțându-se de ceilalți. Terapia urmărește să ofere o nouă relație pentru internalizare. Abordarea psihodinamică consideră că detașarea emoțională exterioară a individului schizoid ascunde, de fapt, o dorință interioară profundă de apropiere. Pentru că persoanele cu tulburare de personalitate schizoidă nu își exprimă în mod adecvat emoțiile, există riscul ca relația terapeutică să fie afectată. Terapeuților li se recomandă să ofere o mare atenție contratransferului.

Deciziile cu privire la tipul terapiei psihodinamice-de lungă durată sau de scurtă durată- trebuie să se bazeze pe nivelul de funcționare și disponibilitate pentru terapie din partea pacientului. Indivizii cu tulburare de personalitate schizoidă care sunt înalt funcționali, care prezintă simptome depresive, au empatie și căldură emoțională tind să răspundă mai bine la terapia psihodinamică (Stone, 1983 apud Sperry, 2016). Pacienții care sunt foarte motivați pentru acest tip de psihoterapie exploratorie pot obține rezultate bune, pe termen lung, cu 2-3 ședințe pe săptămână. Terapia dinamică de scurtă durată este indicată pentru situațiile de criză și dificultățile legate de viața profesională și personală.

Abordările psihoterapiei cognitiv-comportamentale. Pentru că indivizii cu tulburare de personalitate schizoidă tind să aibă o motivație scăzută pentru interacțiunea socială scopul tratamentului este reducerea izolării sociale și creșterea interacțiunilor sociale. Motivul pentru care astfel de indivizi intră într-un proces terapeutic țin de tulburări de pe Axa 1, mai mult decât pentru a-și crește gradul de relaționare socială. Scopul principal al tratamentului va fi în acest caz rezolvarea problemelor curente. Avansând în terapie, psihoterapeutul poate aborda și tiparele relaționale ale individului, analizând avantajele și dezavantajele acestui tip de relaționare. Relația terapeutică poate servi drept model pentru relații ulterioare. Când indivizii cu tulburare de personalitate schizoidă capătă o mai bună înțelegere a relațiilor interpersonale, ei vor fi îndrumați către învățarea abilităților sociale, cu exersarea acestora atât în timpul ședinței, cât și în afara ședinței.

Beck (apud Sperry, 2016) menționează mai multe tehnici ca fiind eficiente în cazul indivizilor cu tulburare de personalitate schizoidă. Înregistrarea gândurilor disfuncționale este utilă atât pentru identificarea gândurilor negative automate, cât și pentru identificarea afectelor și a gradării acestora sub aspectul intensității, dar și pentru indicarea reacțiilor celorlalți. Abilitățile sociale vor fi predate prin joc de rol, expunerea in vivo și temele pentru acasă. Pe măsură ce persoanele cu tulburare de personalitate schizoidă își recunosc viziunea generalizată despre ceilalți -Nu îmi plac oamenii, ei pot fi ajutați să fie mai specifici în legătură cu lucrurile care nu le plac la alți oameni sau lucrurile care, totuși, le plac la ceilalți. Conform abordării cognitiv-comportamentale, există un mare risc de recidivă după încheierea terapiei, mai exact există riscul ca pacientul să recadă pradă unui stil de viață izolat. Deși persoanele cu tulburare de personalitate schizoidă vin rar în terapie din proprie inițiativă, atunci când o fac există șanse de ameliorare a stilului de viață. Dacă pacientul reușește să facă legătura între experiențele timpurii, credințele dezadaptative și problemele actuale, aceștia ar fi mai dispuși să recadreze aceste credințe.

Terapia centrată pe scheme cognitive. Restructurarea cognitivă, conform terapiei centrate pe scheme cognitive, adică modificarea schemelor cognitive dezadaptative se face prin intermediul exercițiilor de imagerie, confruntare empatică, teme pentru acasă și re-parentaj limitat care va aduce o experiență emoțională modelatoare. Schemele dezadaptative asociate cu tulburarea de personalitate schizoidă includ: izolarea socială (credința dezadaptativă că individul este diferit de ceilalți, nu face parte din niciun grup), deficiență (credința că individul este defect, rău, nedorit, inferior), deprivare emoțională (credința că dorințele emoționale ale individului nu vor fi satisfăcute de ceilalți), subjugare (credința că nevoile, dorințele individului trebuie suprimate pentru a răspunde nevoilor celorlalți), sinele nedezvoltat.

Terapia de grup. Terapia de grup poate fi benefică indivizilor cu tulburare de personalitate schizoidă pentru că le oferă acestor pacienți posibilitatea de socializare care implică expunere și feedback din partea celorlalți într-un mediu sigur și controlat. Grupul poate crea o nouă experiență de parentaj. Membrii grupului pot funcționa ca o familie reconstituită și pot oferi o experiență emoțională corectoare. Pe măsură ce vor vedea că temerile lor nu se îndeplinesc, că sunt acceptați de ceilalți vor începe să se simtă mai confortabil în interacțiunile sociale. Yalom (apud Sperry, 2016) susține că, prin terapia de grup, schizoidul este ajutat să diferențieze răspunsurile față de membrii diverși ai grupului, să devină mai conștient de strategiile sale specifice de evitare și de răspunsul său fizic. Yalom apreciază că procesul este lent și depinde foarte mult de răbdarea terapeutului.

Terapia de familie. Pentru că, în cele mai multe cazuri, persoanele cu tulburare de personalitate schizoidă nu se căsătoresc, tind să locuiască cu familia de origine mult timp la vârsta adultă. Acest lucru poate spori evitarea contactelor sociale și chiar a unei cariere, ceea ce va crea tensiune în rândul familiei. Terapia de familie poate fi utilă în astfel de situații în abordarea disensiunilor și restabilirea unor noi tipare de comunicare mai funcționale, între individul cu tulburare de personalitate schizoidă și familia acestuia.

Prevalența tulburării de personalitate schizoidă

Potrivit DSM-V, tulburarea de personalitate schizoidă apare rareori în mediul clinic. Prevalența acestei tulburări a fost estimată între 3,1-4% în populația generală (APA, 2016). În context clinic, prevalența tulburării este scăzută, cu estimări de 0,5% până la 5,1%.

Cum să ne purtăm cu personalitățile schizoide

Ce este recomandabil. Respectarea nevoii de singurătate a schizoidului este recomandată celor din jurul acestuia. Singurătatea îl ajută pe individul cu tulburare de personalitate schizoidă să se concentreze asupra activităților în care se simte în largul lui. Schizoidul are o lume interioară bogată, o gândire amplă și originală. Este recomandat ca cei din jur să le observe lumea interioară, să îi încurajeze să vorbească despre temele de interes. Este, de asemenea, recomandat să li se aprecieze calitățile ascunse.

Ce este nerecomandabil. Nu este recomandabil să li ce seară persoanelor cu tulburare de personalitate schizoidă să manifeste emoții puternice, să se extazieze sau să manifeste furie. Nu este, de asemenea recomandat, să i se ceară unui schizoid să facă conversație. Sunt, mai degrabă, un bun auditoriu pentru că vorbesc foarte puțin și nu își întrerup interlocutorul. Familiei sau apropiaților unui individ cu tulburare de personalitate schizoidă nu li se recomandă să lase un astfel de individ să se izoleze complet pentru că există riscul ca acest să devină un pustnic și să dezvolte complicații, precum stări psihotice, tulburare depresivă majoră sau chiar schizofrenie.

Cauze care pot duce la diagnosticul de tulburare de personalitate schizoidă

Cauzele tulburării de personalitate schizoide nu sunt pe deplin cunoscute. Cercetările realizate până în prezent atestă faptul că o combinație de factori genetici, fiziologici și de mediu ar constitui cauza dezvoltării acestei tulburări.

1.În ceea ce privește factorii genetici și de mediu se consideră că tulburarea de personalitate schizoidă are o prevalență crescută la rudele indivizilor cu schizofrenie sau tulburare de personalitate schizotipală.

2.Neglijarea parentală, respingerea și abuzul în copilărie sunt considerate cauze de mediu care duc la dezvoltarea tulburării schizoide. Un studiu (Johnson et al, 2006) care a investigat relația dintre comportamentul părinților și riscul de a dezvolta tulburări de personalitate de către copiii acestora a scos la iveală corelații mari între abuzul emoțional-manifestat prin comportament și verbal- și dezvoltarea tulburării de personalitate schizoide. Dintr-un eșantion de 793 de mame și copii, urmăriți într-o cercetare longitudinală de la vârsta de 5 ani, la vârsta de 22 de ani, cei care suferiseră forme de abuz verbal în copilărie aveau simptomatologie schizoidă în tinerețe. Autorii studiului au sugerat că abuzul emoțional și cel fizic pot provoca copilului vulnerabil sentimente puternice de inferioritate, de rușine, frustrare, credința că nu merită să fie iubit. Acest lucru va conduce la probleme de atașament și interacțiune socială care vor contribui la dezvoltarea tulburării de personalitate schizoide.

Pacienții cu tulburare de personalitate schizoidă au un set de experiențe timpurii bazate pe respingere, umilire, hărțuire, abuz emoțional și, uneori, chiar fizic. Copii fiind, aceștia au avut parte în familia de origine de un comportament diferențiat care i-a făcut să creadă că sunt altfel, că nu sunt apreciați, în comparație cu alții. Persoanele cu tulburare de personalitate schizoidă ajung să creadă că viața lor este mai sigură și chiar mai confortabilă fără comunicare și fără interacțiune socială. Ei au experimentat din copilărie că încercările de interacțiune au adus necazuri, frustrări și rușine. În ciuda indiferenței sociale învățate ei vor simți, pe parcursul vieții, rușine și frustrare din cauza lipsei interacțiunilor sociale și a lipsei relațiilor emoționale.

3.Cercetări recente au adus în discuție și varianta unor cauze neurobiologice. O greutate mică la naștere, nașterea prematură și carențe în hrănirea intrauterină din cauza malnutriției mare au fost identificate ca fiind posibile cauze ale tulburării de personalitate schizoide. Koponen et al (2002) au investigat pe parcursul a 30 de ani apariția tulburărilor psihiatrice la pacienți care au suferit o leziune cerebrală traumatică și au constatat că 6,7% au dezvoltat tulburare de personalitate schizoidă. Zonele afectate proveneau din lobul frontal (responsabil cu funcționarea socială adecvată), sistemul limbic (responsabil de percepția și procesarea emoțiilor), lobii parientali.

Există un număr relativ restrâns de studii dedicate persoanelor cu tulburare de personalitate schizoidă, cel mai probabil din cauza prevalenței scăzute a acestei afecțiuni în populația generală, comparativ cu alte tulburări. Un alt motiv ar fi acela că persoanele cu acest tip de tulburare intră rareori în atenția serviciilor de sănătate mintală, cel mai adesea doar atunci când izolarea socială, comportamentul interpersonal bizar și auto-neglijarea le provoacă suferință pacienților și familiilor lor.

BIBLIOGRAFIE

American Psychiatric Association. (2013). Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders (5th ed.)

Andre C., Lelord F., (2003) Cum să ne purtăm cu personalitățile dificile, Editura Trei, București

Beck, A., (2011) Terapia cognitivă a tulburărilor de personalitate, Editura ASCR, Cluj-Napoca

Johnson JG, Cohen P, Chen H, Kasen S, Brook JS. Parenting behaviors associated with risk for offspring personality disorder during adulthood. Arch Gen Psychiatry 2006; 63(5): 579-587.

Koponen S, Taiminen T, Portin R, Himanen L, Isoniemi H, Heinonen H, et al. Axis I and II psychiatric disorders after traumatic brain injury: a 30-year follow-up study. Am J Psychiatry 2002; 159(8): 1315-1321.

Sperry,L.(2018), Tulburările de personalitate din DSM-5. Evaluare, conceptualizare de caz și tratament, Editura Trei, București

Prelipceanu D., (2011) Psihiatrie Medicală, Editura Medicală, București

Young, J.E., Klosko,J.S., Weishaar, M.E., (2015) Terapia centrată pe scheme cognitive, Manualul Practicianului, Editura ASCR, Cluj Napoca