
Abuzul emoțional nu lasă urme fizice, precum abuzul fizic, abuzul sexual sau neglijarea fizică, este dificil de recunoscut, greu de depistat și, din acest motiv, a fost multă vreme foarte greu de definit de către specialiști.
Cercetările în domeniul experiențelor traumatice din copilărie s-au axat, vreme de ani buni, doar pe formele de abuz fizic, abuz sexual, maltratare și neglijență fizică, mai puțin pe abuzul psihologic-emoțional, ceea ce nu înseamnă însă că această formă de abuz este mai puțin nocivă. Cercetări mai recente au demonstrat că, dintre toate formele de abuz din copilărie, așa cum sunt admise în DSM 5 (2013) abuzul emoțional este forma de abuz care modifică pe termen lung dezvoltarea psiho-socială a individului, fiind un factor predispozant pentru dezvoltarea unor patologii.
Specialiștii care au analizat fenomenul prin prisma cercetărilor au ajuns la concluzia ca abuzul emoțional este cea mai subestimată formă de maltratare a copilului și, posibil, forma de abuz cu cea mai necunoscută prevalență.
Forme de abuz emoțional asupra copilului
Abuzul emotional poate fi clasificat în două mari categorii, în funcție de forma sub care este exercitat asupra copilului. Jantz și McMurray (2003) au identificat abuzul emotional exercitat prin cuvinte și abuzul exercitat prin acțiuni propriu-zise. Cel mai adesea, agresorii folosesc cuvintele drept arme puternice, efectul fiind abuzul verbal cu consecințe nefaste asupra dezvoltării psihologice ulterioare a copilului. Agresorii folosesc cuvintele pentru a controla, răni, a umili, a batjocori, a speria sau a intimida victima. Prin cuvinte, dar și prin tonul folosit, agresorii imprimă în mintea victimei mesaje care, repetate frecvent și violent, se vor infiltra în ființa interioară a victimei, modelând pe termen lung felul în care acestea se privesc pe ele însele. (Jantz& McMurray, 2003)
Altă formă de abuz emotional este cea exercitată prin acțiuni propriu-zise care pot fi, pe de o parte acțiuni exercitate de agresor asupra copilului sau acțiuni impuse de acesta copilului. Abuzul emotional prin acțiuni poate degenera cu ușurință în abuz fizic.
Celor două mari categori de abuz emotional-prin cuvinte sau acțiuni, li se adaugă o a treia categorie reprezentată de abuzul exercitat atât prin vorbe, cât și prin acțiuni, o formă cu o și mai mare capacitate de control sau manipulare și cu consecințe și mai mari asupra dezvoltării psiho-sociale a copilului.
Hart (1987) a descris șapte subtipuri de abuz psihologic.
1.Respingerea – este înțeleasă ca refuzul părintelui de a recunoaște, crede și accepta nevoile copilului, de a considera inutile sau nesatisfăcătoare sentimentele copilului (e.g tratarea unui copil într-un mod diferit, discriminatoriu față de frații săi, un refuz repetat de a recunoaște nevoia copilului sau de a îl ajuta);
2.Denigrarea-este forma de abuz în care copilul este desconsiderat și subminat ca ființa (e.g. umilirea copilului în public, poreclirea cu nume disprețuitoare, etichetarea cu denumiri jignitoare);
3.Terorizarea – copilul este înspăimîntat prin cuvinte sau acțiuni, intimidat și constrâns (e.g. amenințarea copilului cu violența fizică, lăsarea unui copil mic nesupravegheat, forțarea copilului să asiste la un comportament sau acțiune violentă);
4.Izolarea- este plasarea copilului într-un spațiu inadecvat, necorespunzător vârstei și dorințelor lui (e.g. închiderea unui copil într-un dulap sau într-o camera și interzicerea interacțiunii cu alți copii sau adulți );
5.Coruperea – obligarea copilului să adopte un comportament inadecvat vârstei lui, un comportament antisocial (e.g. educarea și impunerea unui comportament antirasist);
6.Exploatarea- este folosirea copilului în beneficiul agresorului sau a altei persoane (obligarea copilului de a ține companie unui părinte, în loc să meargă la școală);
7.Negarea nevoilor emoționale -situația în care părintele interacționează cu copilul într-un mod rece, fără emoție, doar atunci când este absolut necesar, ignorând complet nevoile copilului de afecțiune (e.g. ignorarea nevoilor copilului de a fi luat în brațe sau ignorarea oricăror nevoi de afecțiune fizică). Negarea nevoilor emoţionale ale victimei au scopul de a o răni, umili, pedepsi are, de obicei, efecte serioase asupra psihicului copilului, care simte deprivarea emoțională ca pe o lipsă de suport. În plus, adultul agresor poate nega că anumite evenimente au avut loc, că s-au făcut anumite afirmaţii, poate pune sub semnul îndoielii judecata, percepţia, memoria şi confortul mintal al copilului victimă.
Pe lângă formele de abuz emotional incluse în definiția din DSM-5 și formele menționate de Hart (1987), alți specialiști au inclus în aceeași categorie dezaprobarea, refuzul, ameninţarea, controlul, acuzarea, criticarea, invalidarea, distrugerea/ confiscarea bunurilor, torturarea animalelor de companie ale copilului, în scopul supunerii totale a acestuia..
O formă discretă de abuz este reprezentată de asteptările abuzive, nerealiste prin care un adult doreşte ca un copil să îi satisfacă așteptările cu prioritate faţă de orice altceva, de multe ori acţionând chiar împotriva propriilor interese (e.g., mama care se plânge că se simte rău doar ca fiul/fiica să nu iasă din casă cu o persoană neagreată de ea).
O altă formă subtilă de abuz este solicitarea constantă a adultului de a primi toată atenţia, în detrimentul altor persoane şi oricâtă atenţie ar primi, nu e niciodată de ajuns. Copilul victimă este criticat constant şi culpabilizat (ex. „Niciodată nu stai destul timp cu mine”, „Întotdeauna ai ceva de făcut” sau „M-am săturat de jocurile tău, tu numai la joacă te gândeşti, la mine niciodată!”). Și întreținerea unei stări conflictuale este considerată abuz psihologic la adresa copilului. În acest caz, adultul agresor generează în mod deliberat discuţii în contradictoriu pentru a domina, controla.
Și refuzul de a comunica, de a asculta şi de a vorbi cu copilul victimă cu scopul pedepsirii este abuz emotional. Tot în categoria abuz emotional intră și:
Dominarea - adultul agresor controlează fiecare mişcare a copilului victimă care trebuie să se supună dorinţelor acestuia pentru a nu suporta măsuri coercitive împotriva sa (e.g. izolare/ ameninţare/agresiune sexuală/fizică/ fără privilegii, etc).
Şantajul emoţional - adultul agresor îi induce copilului sentimentul de vinovătie sau teamă, face apel la compasiunea sa ori acţionează alte pârghii sentimentale (e.g. se preface supărat, respinge copilul victimă, îl ameninţă cu abandonul, etc).
Invalidarea - adultul agresor caută să distorsioneze şi să submineze percepţia copilului victimă despre atitudinea lui sau a altor persoane, refuzând să recunoască realităţile obiective. De exemplu, dacă copilul victimă se plânge că a avut un conflict cu un coleg şi se simte jignită, adultul agresor poate replica “Esti prea sensibil, n-ar trebui sa te deranjeze ce am spus despre tine. Eu am dreptate”.
Minimalizarea - adultul agresor poate pretinde că victima reacţionează exagerat , că ceea ce face/ spune/ simte este total lipsit de importanţă sau copilul este acuzat că se preface.
Răspunsurile şi reacţiile imprevizibile, schimbările bruşte de stare, de spirit năucesc victima. Când cineva reacționează diferit la aceiași stimuli, în situații similare, creează confuzie.
În mod similar, lipsa de consecvență a părinților în respectarea unei reguli sau atitudini față de copil determină confuzia acestuia și îngreunează disciplinarea, îi dau o stare de neliniște. Victima unui astfel de abuz emoțional este mereu „în priză”, atentă să nu facă o mișcare greșită. De obicei, părinții alcoolici sau consumatori de droguri au schimbări bruște de dispoziție. Traiul alături de aceste persoane este extrem de dificil pentru copil prin stări perpetue de teamă, neliniste.
Atacul verbal - Este direct și, dintre toate formele de abuz emoţional, este forma cea mai uşor de remarcat. Constă în poreclirea, acuzarea, blamarea, ameninţarea, utilizarea de către agresor a unui ton poruncitor, răstit, superior în comunicarea mesajelor sale către victimă, reproşurile, cicălirea, critica, sfatul nesolicitat, interogarea victimei, vânarea greşelilor pentru a dovedi victimei cât este de neputincioasă, nepricepută, inaptă, incapabilă, etc. Adesea, acestea sunt însoţite de remarci ironice, afişate cu un aer de superioritate, de genul „Eu nu mă înşel niciodată/ Eu ştiu cel mai bine/Ţi-am spus eu/ Ai văzut că tot eu am avut dreptate/Nu ești în stare de nimic”. Urletele, ţipetele, sarcasmul, învinovăţirea, umilirea, ameninţarea, exagerarea greşelilor, a defectelor, a minusurilor, ironizarea (în public, dar şi interpersonal) sunt alte forme ale violenţei verbale care intră în categoria abuz emoțional.

Care sunt efectele abuzului emotional?
Studiile arată că abuzul emoţional destructurează sistematic încrederea în sine a victimei, sentimentul propriei valori, induce un sentiment de culpabilizare, vulnerabilitate şi de neputinţă. De asemenea, afectează psihicul persoanei şi are efecte profunde şi de lungă durată, pe parcusul vieții. Abuzul emoțional este cel mai greu de probat şi mult mai răspândit decât alte forme de abuz. În timp, afectează capacitatea victimei de a judeca realist şi de a lua decizii.
Abuzul emoțional în copilărie lasă semne pe viață, atât asupra dezvoltării psiho-sociale, cât și asupra stării de sănătate sau capacității de învățare. Primele semne ale abuzului emoțional se pot vedea chiar din copilărie sau adolescență și sunt reprezentate de: o stimă de sine scăzută, neîncredere, timiditate, anxietate, sentimente de vinovăție, nefericire, interiorizare, tendințe violente (autoagresive sau agresive la adresa altora), diverse manifestări nevrotice (depresive, obsesive). Din punct de vedere al funcționării sociale, copilul abuzat emoțional de părinți sau de persoanele care îl îngrijesc poate avea manifestări agresive, iritabile, masochiste, dificultăți de adaptare, de comunicare, etc. În timp, întârzie dezvoltarea sentimentului de sine, maturizarea emoțională și capacitatea de empatie.
Abuzul emoțional a fost în mod special asociat cu risc crescut de a dezvolta tulburări depresive și anxioase, precum și comportamente suicidale (Norman et al., 2012).Un studiu referitor la legătura dintre trauma timpurie și comportamentul suicidar, care a implicat toți studenții de la facultatea de Medicină din Coreea de Sus, (Jeon et al, 2009) a relevat faptul că, dintre toate formele de abuz -fizic, sexual și emotional-cel emotional are cea mai mare influență asupra comportamentului suicidar. Dintre respondenții care au raportat comportamente suicidare, 46% au avut un istoric de abuz emotional. Prevalența comportamentului suicidar a fost mai mica în grupurile care au raportat abuz fizic sau abuz sexual în copilărie. Studiul a scos la iveală faptul că studenții cu istoric de abuz emoțional timpuriu aveau de 4,1 ori mai multe șanse să se se sinucidă decât studenții care nu avuseseră un astfel de istoric.
Dintre toate formele de abuz, abuzul emoțional a fost asociat cel mai des cu tulburările alimentare, atitudinile nesănătoase ale adulților în legătură cu mâncarea și cu obezitatea (Kent et al, 1999).
Un studiu realizat în Canada (Groleau et al., 2012) care a implicat femeile dintr-un program pentru tulburări alimentare din Montreal a demonstrat că 81% dintre respondentele cu bulimie au raportat un istoric de abuz emoțional în copilărie. Autorii studiului au sugerat faptul că abuzul emoțional are un impact semnificativ asupra stimei de sine a unei persoane, mergând până în punctul în care o victimă a abuzului emoțional se angajează în comportamente inadecvate de alimentație în încercarea de a compensa sentimentele de inadecvare.
Istoricul de abuz emoțional și neglijare a fost asociat cu anxietate crescută a adultului, depresie, stres post-traumatic și diverse simptome fizice. Spertus et al (2003) au demonstrat că abuzul emoțional din copilărie și neglijarea au ca efect o funcționare mai slabă din punct de vedere fizic și emoțional a individului, precum și o vulnerabilitate crescută la expunerea ulterioară la situații traumatice. Abuzul emoțional în copilărie s-a dovedit, de altfel, un indicator al reactivității adultului la evenimentele stresante ale vieții. Astfel, indivizii cu istoric sever de abuz emoțional în copilărie experimentează simptome depresive mai serioase. (Shapero et al, 2014).
Abuzul emoțional a fost asociat cu creșterea riscului de a dezvolta o tulburare de personalitate. Studii recente (Kuo, Khoury, Metcalfe, Fitzpatrick & Goodwill, 2015) au demonstrat că există o legătură între o copilărie cu istoric de abuz emoțional și dezvoltarea tulburării de personalitate borderline. Cercetările au arătat faptul că dificultățile de reglare emoțională care reprezintă consecința abuzului emoțional din copilărie stau la baza dezvoltării tulburării de personalitate borderline. Studiul derulat de Kuo et al (2015) a implicat și alte forme de abuz- fizic și sexual- puse în relație cu tulburarea de personalitate borderline. Cercetarea a arătat însă faptul că dintre toate formele de abuz, abuzul emoțional este singurul asociat cu tulburarea borderline, prin incapacitatea de reglare emoțională cauzată de această formă de abuz. Kuo et al (2015) au denumit abuzul emoțional drept „ingredientul critic” în boderline.
O analiză a rolului de mediator pe care stilul de atașament anxios și capacitatea de reglare emoțională le au în relația dintre abuzul emoțional din copilărie și tulburarea de personalitate borderline (Pourshahriar, Alizada, Rajaeinia, 2018) arată că un stil de atașament anxios și dificultățile de reglare emoțională sunt factori predispozanți pentru tulburarea borderline.
Efectele abuzului emoțional asupra dezvoltării ulterioare a copilului victimă și, în special, asupra sănătății psihice a acestuia sunt numeroase și grave. Specialiștii susțin că efectele imediate sau tardive ale abuzului emoţional pot fi depășite dacă există o reziliență puternică care conduce victima spre utilizarea unor strategii eficiente de coping în recuperarea traumei dobândite în urma abuzului emoțional.

Prevalența abuzului emoțional- o epidemie necunoscută?
Abuzul emoțional este considerat a fi cel mai greu de depistat. Nu lasă urme fizice ca abuzul fizic și sexual și, în general, are o formă continuă care nu generează o anume criză care să ducă la identificare sa. Specialiștii (Oates, 1996) care au analizat fenomenul prin prisma cercetărilor au ajuns la concluzia ca abuzul emoțional este cea mai subestimată formă de maltratare a copilului și, posibil, forma de abuz cu cea mai necunoscută prevalență.
De-alungul anilor, mai mulți cercetători au încercat să stabilească care este, de fapt, adevărata prevalență a abuzului emoțional în rândul copiilor. Datele rezultate din cercetări locale au fost contradictorii și incapabile să ofere o imagine reală și completă a prevalenței abuzului emoțional.
În Statele Unite ale Americii, National Research Council estima în 1993 că situațiile de abuz emotional reprezintă 7% din totalul situațiilor de abuz asupra copiilor. Pe de altă parte, un studiu condus de Fortin și Chamberland (1995) a estimat că prevalența abuzului emoțional variază între 0,69-25,7%.
Institutul Australian de Sănătate și Bunăstare a arătat că în 1995-1996 cazurile de abuz emoțional au reprezentat 31% din cazurile de maltratare a copiilor. „Universalitatea” abuzului emoțional a fost demonstrată de o meta-analiză a prevalenței acestui fenomen la nivel mondial , analiză care a inclus un număr total de peste 7 milioane de participanți (Stoltenborgh, Bakermans-Kranenburg, Alink & IJzendoorn, 2012). Meta-analiza a combinat cifrele de prevalență ale abuzului emoțional al copiilor raportate în 29 de studii, inclusiv 46 de probe independente, cu un total de 7.082.279 de participanți. Prevalența globală estimată a fost de 3 / 1.000 pentru studiile la care s-au folosit informatori și 363 / 1.000 pentru care studiile care au utilizat măsuri de auto-raportare a abuzului emoțional al copilului.
Meta-analiză a aratat că abuzul emoțional din copilărie este o problemă universală care atinge viața mult prea multor copii din întreaga lume.
În România, nu există studii care să dea o măsură reală a prevalenței abuzului emoțional în rândul copiilor, în prezent. Există însă studii referitoare la abuz și neglijență, în general, care au scos la iveală cifre îngrijorătoare. Organizația Salvați Copiii a realizat în 2012 un studiu sociologic intitulat „Abuzul și neglijarea copiilor”, în cadrul căruia au fost folosite eșantioane reprezentative care au inclus 1436 de părinți și 1120 de copii. În cadrul studiului 19% dintre părinții intervievați au recunoscut că au folosit abuzul verbal sub forma amenințărilor menite să convingă copilul să facă un anumit lucru. 34% dintre copiii chestionați au recunoscut că au fost abuzați verbal de părinți. Cercetarea explică diferența dintre procentele părinților și copiilor care au recunoscut abuzul verbal prin faptul că părinți tind să nu recunoască aceste comportamente. În plus, studiul a relevat faptul că unii părinți nu includ amenințările în categoria abuz verbal, în vreme ce copiii le recunosc ca fiind practici abuzive. Același studiu a arătat că 58% dintre părinții intervievați au fost de acord cu afirmația „un copil bun este cel care își ascultă întotdeauna părinţii”, în vreme ce doar 14% au afirmat că un copil este „bun” chiar dacă nu își ascultă mereu părinții. 52% dintre părinții intervievați au fost de acord ca un părinte să țipe la copil, atunci când acesta greșește, iar 19% au acceptat bătaia ca mijloc de corecție.
BIBLIOGRAFIE
Gregory L. Jantz, Ann McMurray., Healing the scars of emotional abuse, Fleming H. Revel, 2003
Kempe Henry C.& Helfer E. Ray, Child Abuse and Neglect: The family and the community, 1976. Ballinger Publishing Co.
Guirguis W.R, Physical indicators of emotional abuse in children, British Medical Journal, 1979, p 1290
Ranney, E. C., & Cottone, R. R. (1991). Emotional abuse in the family: The need for awareness and treatment. Journal of Mental Health Counseling, 13(4), 435–448.
American Professional Society on the Abuse of Children (APSAC), Psychosocial evaluation of suspected psychological maltreatment in children and practice guidelines, 1995, p 2.
Royse, David, Emotional Abuse of Children Essential Information, 2016, Routledge, New York
O’Hagan, K. P. (1995). Emotional and psychological abuse: Problems of definition. Child Abuse & Neglect, 19(4), 449–461.
Glaser, D. (2002). Emotional abuse and neglect (psychological maltreatment): A conceptual framework. Child Abuse & Neglect, 26(6-7), 697–714.
Hart, S. N., & Brassard, M. R. (1987). A major threat to children’s mental health: Psychological maltreatment. American Psychologist, 42(2), 160–165.
Kuo, J. R., Khoury, J. E., Metcalfe, R., Fitzpatrick, S., & Goodwill, A. (2015). An examination of the relationship between childhood emotional abuse and borderline personality disorder features: The role of difficulties with emotion regulation. Child Abuse & Neglect, 39, 147–155.
Oates, R.K. (1996), The Spectrum of Child Abuse: Assessment, Treatment, and Prevention, Brunner/Mazel Inc., New York.
Organizația Salvați Copiii, Abuzul și neglijarea copiilor-studiu sociologic, 2013
Groleau, P., Steiger, H., Bruce, K., Israel, M., Sycz, L., Ouellette, A.-S., & Badawi, G. (2011). Childhood emotional abuse and eating symptoms in bulimic disorders: An examination of possible mediating variables. International Journal of Eating Disorders, 45(3), 326–332.
Komentar